Beneficii

Debate-ul, mai mult decât un sport intelectual

Dezvoltăm lideri de opinie și cetățeni activi


Debate-ul reprezintă mai mult decât un sport intelectual,întrucât reușește să treacă dincolo de nivelul competițional. Practicarea dezbaterilor academice antrenează spontaneitatea, inventivitatea, gândirea critică, abilitatea de a vorbi în public,munca în echipă și stimulează interesul în ceea ce privește dobândirea unor noi cunoștințe legate de problemele cu o mare notorietate atât la nivel național, cât și la nivel european și mondial.

Astfel, ceea ce îi diferențiază pe tinerii care au intrat în contact cu această comunitate, este curajul de a-și forma și exprima propria opinie. Acesta este și principalul scop al debate-ului: să creeze o viitoare generație de adulți care să aibă mai mult discernământ, fiind mai greu influențabilă. O data ce a învățat să dezbată, tânărul este în măsură să examineze critic declarațiile reprezentanților politici și să tragă propriile concluzii bine informate despre problematici cruciale, devenind astfel un actor competent al unei adevărate societăți democratice.

lideri_de_opinie

De curând, mișcarea de dezbateri din România a prins amploare, devenind un punct de interes pentru un număr însemnat de elevi, studenți, dar și pentru persoane din sferă politică (câți debateri sunt în comunitate/cluburi?). Crearea unei noi tradiții benefice pentru viitorul României, ne bucură, întrucât reprezintă primul pas spre atingerea standardelor educaționale și sociale din țările mai dezvoltate.

Oportunități de carieră


Pe lângă beneficiile aduse societății, debate-ul poate constitui o un punct de pornire în ceea ce privește evoluția profesională a practicantului, ocupând un loc aparte în tradiția educațională în țări precum Marea Britanie. Astfel, a deveni un debater de succes reprezintă un avantaj serios pentru admiterea la universitățile de prestigiu din întreaga lume.

Dar, dincolo de carierele lor academice, debaterii au tendința de a se bucura de succes în lumea muncii, întrucât dezvoltă abilități puternice de oratorie, ascultare, tact, adaptabilitate socială sau încredere în sine. Aceste calități în stransă legatură cu gândirea logică, plasează un debater mereu pe o treaptă superioară când vine vorba de un interviu de angajare, spre exemplu.

Acesta este, totodată, motivul pentru care acești tineri se fac cu ușurință remarcați în domenii precum politică, avocatură, jurnalism, publicitate, business și nu numai, reușind să ocupe funcții importante în comapanii de succes sau devenind atreprenori prin dezvoltarea propriilor proiecte. Printre personalitățile publice care au reușit să dobândească succesul folosindu-se de aceste calități pot fi amintiți Oprah Winfrey, Nelson Mandela, James Cameron, Richard Nixon, Barack Obama sau Bill Clinton.